Experiența nașterii Adinei am trăit-o în mediul privat. Mai concret, am născut la MedLife, în București, prin operație de cezariană.
Nașterea în mediul privat este destul de scumpă, dar nu atât de scumpă astfel încât să fie imposibil de accesat. În plus, cele mai multe clinici private au contract cu Casa Națională de Asigurări astfel încât o parte din cheltuială poate fi decontată prin ei.
Nu excludeți această opțiune înainte să vă documentați în legătură cu ceea ce presupune.
Pe Adi l-am născut pe cale naturală la un spital de stat. Nu pot spune că a fost o experiență atât de traumatizantă încât nu am mai vrut să o mai trăiesc, ci pot spune doar că mi-am dorit să stau fără griji și să mă concentrez asupra bebelinei și asupra refacerii.
Multă lume m-a privit cu uimire și m-a întrebat dacă am o sarcină cu probleme și de aceea nasc prin cezariană. Răspunsul este nu, pur și simplu am vrut să elimin orice risc de vătămare a bebelușei și am vrut să mă simt în siguranță.
Câteodată am mustrări de conștiință și mă gândesc la femeile care la fel ca și mine au griji, dar nu au opțiunea de a alege și merg în sistemul de stat cu speranța că va fi bine. Așa cum am spus, am fost în această situație, nu a fost rău, de data aceasta am vrut să încerc și așa.
Acum, la trei săptămâni de la naștere, sunt împăcată cu decizia luată.
MedLife nu arată ca un spital și nu miroase ca un spital. Mobilierul este modern, adaptabil la nevoile unei persoane operate. Rezervele sunt ca niște camere de hotel: mari, dotate cu baie proprie și decorate modern.
Personalul este foarte amabil, foarte prompt și dornic să-ți răspundă la toate întrebările pe care le ai. Au fost și câteva excepții prin rândul asistentelor din "garda veche", care încă mai păstrează în ton ceva reminiscențe ale trecutului, dar nu le-am dat atenţie.
Medicii nu sunt acei zei cu nasul pe sus și greu de accesat. Din contră, sunt deschiși la dialog și îți respectă opinia.
Mâncarea este adaptată nevoilor post-operatorii. Nu știu exact cine o prepară/livrează, dar chiar este comestibilă și are gust.
Tot parcursul de la intrarea în operație până la momentul externării este unul rapid. Întregul proces este focusat pe punerea ta pe picioare în doar 3 zile, iar pașii pentru îndeplinirea acestui obiectiv sunt foarte bine definiți. Pare-se că nu există cale de nereușită.
Comparând cele două experiențe, strict pe criteriul nașterii, eu aș spune că durerea groaznică pe care am simțit-o în momentul contracțiilor este cam aceeași ca durerea groaznică pe care am simțit-o în primele 24 de ore de după operație. Singura diferență pe care o simt ar fi că cezariana m-a marcat mai puțin decât nașterea naturală. Practic, deja am uitat de ea. :|
Dacă vă întrebați cum am procedat cu vaccinarea, răspunsul este: am ales o cale de mijloc. Momentan ne-am vaccinat anti-tuberculoză, însă anti-hepatită B am decis să o facem mai târziu, în funcție de evoluția Adinei. Decizia am luat-o cu strângere de inimă, din motivele explicate în articolul anterior.
În ceea ce privește experiența cu Adina de până acum, în comparație cu Adi, pot spune că este diferită. Adina e mult mai docilă, mai contemplativă, plânge mult mai puţin, la un volum net inferior faţă de cum ne obişnuia Adi, iar noaptea doarme. Este posibil ca percepţia să fie dintr-o postură matură, mai pregătită să poarte responsabilitatea maternităţii.
În final aș vrea să spun și câteva cuvinte despre cum e Adi față de surioara lui. Din prima clipă când a văzut-o a fost drăgăstos. Se uită la ea uneori ca și când ar fi hipnotizat. Profită de orice moment când e trează, să o atingă pe creștet sau pe mânuțe și uneori chiar să o gâdile sub bărbie.
Nu pot să explic, dar am în suflet la acest moment sentimentul că totul va bine. Cred că Dumnezeu ne-a trimis un înger din cer să ne dea putere.
În mai puțin de o săptămână vom deveni părinți pentru a doua oară, după 6 ani și jumătate de la prima experiență. Motivul pentru care precizez acest lucru este pentru că iniţial am zis că poate ar fi bine să nu mai facem copii şi să ne dedicăm toată energia lui Adi. Ulterior, datorită progreselor lui Adi, ne-am zis că poate nu ar fi o idee rea să-i dăruim un frăţior sau o surioară şi să se sprijine reciproc atunci când tati şi mami nu vor mai fi.
La ultima ecografie, Adina (pentru că așa o va chema), ne-a zâmbit. Se vede clar în fotografie zâmbetul larg și nasucul lui tati, cel puțin aceasta e impresia doamnei doctor. Nu o contrazic. :)
Doamna doctor spune că zâmbetul acesta este semn de dezvoltare neurologică. Îmi amintesc că și pe Adi îl surprindeam în primele lui zile la maternitate zâmbind.
Sunt optimistă, nu mi-e frică de naștere și nu mi-e frică nici de ce ar putea urma apoi. Un singur lucru îmi ține ocupată mintea în mod deosebit. Să acceptăm vaccinarea copilului sau nu?
Există nenumărate articole care susțin că nu este nicio legătură între vaccinuri și dezvoltarea autismului și cel puțin la fel de multe articole care susțin contrariul. Dincolo de aceste articole pe care le-am citit și pe care am încercat să le interpretez obiectiv, un lucru e cert: nicio instituție sau reprezentant al statului nu e dispus să semneze și să-și asume consecințele administrării vaccinurilor.
Cu alte cuvinte, dacă copilul meu dezvoltă reacții adverse grave, nimeni nu va fi răspunzător... Decât poate părintele care și-a dat (sau nu) consimțământul ca copilul său sa fie vaccinat. Menționez că întrucât o să nasc în mediul privat am fost întrebată dacă vreau să-mi vaccinez copilul. Înțeleg că dacă naști la stat, lumea nu se obosește să te mai întrebe, în condițiile în care vaccinarea în România este opțională, cel puțin la momentul scrierii mele. Mi se pare revoltător acest lucru.
La fel de revoltător mi se pare că atunci când ceri informații adiționale despre vaccin (producător, constituienţi, efecte adverse) medicului din fața ta, acesta nu este capabil să răspundă convingător și obiectiv. Ba mai mult decât atât, cumva încearcă să te facă să te simți vinovat și ciudat că te-ai documentat înainte și că pui întrebări să te lămurești mai bine, pentru binele copilului tău nenăscut. În ochii lui ești un soi de hipster nonconformist și evident nesăbuit.
La naștere ar trebui să facem două vaccinuri: anti-tuberculoză și anti-hepatitaB.
Despre primul am citit că România este printre puținele țări europene care-l administrează de la naștere în condițiile în care sistemul hepatic al copilului nou-născut nu este suficient de bine dezvoltat pentru a-l primi.
Am mai citit că deși ne vaccinăm consistent împotriva acestei boli, România este țara cu cele mai multe cazuri de tuberculoză la nivel european. Păi cum vine acest lucru? Mă expun efectelor adverse ale vaccinului și apoi fac tuberculoză? Unde este eficacitatea vaccinului în acest caz?
La fel se întâmplă și cu celelalte vaccinuri. Nu ai imunitate permanentă decât dacă faci boala respectivă. Toate vaccinurile oferă protecție limitată în timp şi nu te feresc de toate formele de virus. :|
În cazul vaccinului anti-hepatitaB controversele sunt și mai mari, atât în ceea ce privește conținutul său, cât și în ceea ce privește producătorul și efectele adverse. Am citit un studiu care a demonstrat că administrarea vaccinului anti-hepatitaB crește de 3 ori riscul de a dezvolta o formă de autism.
Gândiți-vă la acest virus ca la virusul HIV. Se contractează în aceeași manieră. Pentru HIV nu există vaccin și de aceea suntem extra-atenți și încercăm să ne protejăm prin diverse mijloace. De ce nu putem face același lucru și în cazul hepatiteiB? De ce e musai să ne vaccinăm?
Eu înțeleg că vaccinarea nu are efect permanent, înțeleg și că contractarea unei boli pentru care nu ai primit vaccin, în condițiile în care sistemul tău imunitar nu este suficient dezvoltat, poate fi fatală, dar din poziția mea, ca părinte, simt că joc la ruleta rusească. Orice alegere aș face sunt sub imperiul hazardului. Diferența între mine și un părinte de copil sănătos sau de părinte aflat la prima experiență este că eu am deja un copil cu o tulburare din spectrul autist. Și cu riscul de a fi paranoică, suflu și-n iaurt din dorința de a avea un copil normal.
Se zice că sunt 20% șanse ca al doilea copil să se nască cu autism, în condițiile în care primul copil suferă de această problemă. Se zice că fetele dezvoltă autism într-o proporție mai mică decât băieții. Formele de autism sunt nenumărate. Unele sunt înalt funcționale și copiii (cum e Adi) ajung să se recupereze bine și sunt integrați în societate (cu eforturi destule), dar sunt și unele forme jos funcționale când individul respectiv este dependent pe viață de altcineva.
În aceste condiții întreb: voi ce ați face în locul meu?
P.S. Tot ceea ce am scris aici este doar un vârf al icebergului cu privire la acest subiect. Informaţia este atât de vastă şi controversele sunt atât de mari încât e imposibil să ştii cu adevărat ce e bine şi ce nu e bine să faci.
