Nașterea în mediul privat este destul de scumpă, dar nu atât de scumpă astfel încât să fie imposibil de accesat. În plus, cele mai multe clinici private au contract cu Casa Națională de Asigurări astfel încât o parte din cheltuială poate fi decontată prin ei.
Nu excludeți această opțiune înainte să vă documentați în legătură cu ceea ce presupune.
Pe Adi l-am născut pe cale naturală la un spital de stat. Nu pot spune că a fost o experiență atât de traumatizantă încât nu am mai vrut să o mai trăiesc, ci pot spune doar că mi-am dorit să stau fără griji și să mă concentrez asupra bebelinei și asupra refacerii.
Multă lume m-a privit cu uimire și m-a întrebat dacă am o sarcină cu probleme și de aceea nasc prin cezariană. Răspunsul este nu, pur și simplu am vrut să elimin orice risc de vătămare a bebelușei și am vrut să mă simt în siguranță.
Câteodată am mustrări de conștiință și mă gândesc la femeile care la fel ca și mine au griji, dar nu au opțiunea de a alege și merg în sistemul de stat cu speranța că va fi bine. Așa cum am spus, am fost în această situație, nu a fost rău, de data aceasta am vrut să încerc și așa.
Acum, la trei săptămâni de la naștere, sunt împăcată cu decizia luată.
MedLife nu arată ca un spital și nu miroase ca un spital. Mobilierul este modern, adaptabil la nevoile unei persoane operate. Rezervele sunt ca niște camere de hotel: mari, dotate cu baie proprie și decorate modern.
Personalul este foarte amabil, foarte prompt și dornic să-ți răspundă la toate întrebările pe care le ai. Au fost și câteva excepții prin rândul asistentelor din "garda veche", care încă mai păstrează în ton ceva reminiscențe ale trecutului, dar nu le-am dat atenţie.
Medicii nu sunt acei zei cu nasul pe sus și greu de accesat. Din contră, sunt deschiși la dialog și îți respectă opinia.
Mâncarea este adaptată nevoilor post-operatorii. Nu știu exact cine o prepară/livrează, dar chiar este comestibilă și are gust.
Tot parcursul de la intrarea în operație până la momentul externării este unul rapid. Întregul proces este focusat pe punerea ta pe picioare în doar 3 zile, iar pașii pentru îndeplinirea acestui obiectiv sunt foarte bine definiți. Pare-se că nu există cale de nereușită.
Comparând cele două experiențe, strict pe criteriul nașterii, eu aș spune că durerea groaznică pe care am simțit-o în momentul contracțiilor este cam aceeași ca durerea groaznică pe care am simțit-o în primele 24 de ore de după operație. Singura diferență pe care o simt ar fi că cezariana m-a marcat mai puțin decât nașterea naturală. Practic, deja am uitat de ea. :|
Dacă vă întrebați cum am procedat cu vaccinarea, răspunsul este: am ales o cale de mijloc. Momentan ne-am vaccinat anti-tuberculoză, însă anti-hepatită B am decis să o facem mai târziu, în funcție de evoluția Adinei. Decizia am luat-o cu strângere de inimă, din motivele explicate în articolul anterior.
În ceea ce privește experiența cu Adina de până acum, în comparație cu Adi, pot spune că este diferită. Adina e mult mai docilă, mai contemplativă, plânge mult mai puţin, la un volum net inferior faţă de cum ne obişnuia Adi, iar noaptea doarme. Este posibil ca percepţia să fie dintr-o postură matură, mai pregătită să poarte responsabilitatea maternităţii.
În final aș vrea să spun și câteva cuvinte despre cum e Adi față de surioara lui. Din prima clipă când a văzut-o a fost drăgăstos. Se uită la ea uneori ca și când ar fi hipnotizat. Profită de orice moment când e trează, să o atingă pe creștet sau pe mânuțe și uneori chiar să o gâdile sub bărbie.
Nu pot să explic, dar am în suflet la acest moment sentimentul că totul va bine. Cred că Dumnezeu ne-a trimis un înger din cer să ne dea putere.
